+40 722 786 722

Ghid de securitate cibernetică: Cum te pregătești pentru atacuri și cum reacționezi când apar

Ai dezvoltat un site cu impact semnificativ în mediul online, cu un număr considerabil de utilizatori și poziționare bună în clasamentele motoarelor de căutare? Lucrezi cu baze de date și informații cu caracter personal? Prestezi servicii profesionale și colaborezi cu clienți importanți care pun accent pe confidențialitate și securitate. Te vei confrunta cu certitudine cu atacurile cibernetice. Contează să fii pregătit. Un ghid de securitate cibernetică te ajută să identifici punctele slabe din infrastructura actuală, să înțelegi ce soluții funcționează pentru tine și să stabilești o strategie coerentă, care nu lasă loc improvizației, nici înainte, nici după un incident.

Primul pas într-un ghid de securitate cibernetică: Îți cunoști nivelul real de securitate?

Un ghid de securitate cibernetică în 2025 te va conduce către identificarea tuturor amenințărilor reale la adresa sistemelor tale IT. Azi vorbim despre vulnerabilități care nu mai pot fi acoperite doar de un simplu program anti-virus. 

Iată ce ar trebui să te preocupe, astfel încât să poți răspunde fără dubii la oricare dintre aceste întrebări:

  • Știi câte zile au trecut de la ultima evaluare completă a riscurilor?
  • Ai vizibilitate în timp real asupra traficului și activităților din rețea?
  • Câți dintre angajații tăi ar recunoaște un email de tip phishing?
  • Ai un plan documentat pentru situații de atac cibernetic?

Instrumente care te ajută să evaluezi corect riscurile

Pentru răspunsuri la întrebările de mai sus, nu se așteaptă nimeni să poți furniza cifre și să evaluezi conform propriilor percepții sau după cum apreciază personalul care utilizează computerele și bazele de date ale firmei. 

Sunt framework-uri recunoscute precum NIST, CIS Controls sau ISO/IEC 27001 care pot ghida întregul proces. Pe lângă acestea, există platforme moderne care includ instrumente automate de scanare, scoring de risc și monitorizare continuă a comportamentului utilizatorilor și a activităților din rețea. Acestea colectează date, le analizează și recomandări de strategii de securitate cibernetică, în funcție de contextul specific al afacerii tale.

Instrumente de răspuns la atacuri cibernetice diverse

Un antivirus tradițional nu mai face față amenințărilor de azi. Ai nevoie de soluții integrate de detecție și răspuns (EDR/XDR), firewall-uri inteligente de ultimă generație, protecție la nivel de email, sisteme de acces bazate pe politici Zero Trust. 

În același timp și la fel de importantă pentru utilizarea lor este formarea continuă a angajaților. Cu statistici care arată că 90% dintre atacurile reușite pornesc de la erori umane, educația în securitate cibernetică nu mai este opțională – toate companiile sunt vulnerabile la atacuri de tip phishing.

5 elemente ale unei strategii eficiente de securitate cibernetică

Dintr-un ghid de securitate cibernetică, nu pot lipsi 5 elemente ale unei strategii eficiente de protecție împotriva atacurilor:

1. Prevenție 

Prin segmentarea accesului, patch management și politici clare, reduci semnificativ zonele expuse atacurilor, înainte ca acestea să poată produce pagube.

2. Detecție 

Monitorizarea continuă, alertele inteligente și sistemele de detecție ce folosesc tehnologie AI te ajută să identifici rapid activitățile suspecte, înainte ca acestea să escaladeze.

3. Răspuns

Un plan de acțiune documentat și testat permite echipei să reacționeze coordonat și să limiteze impactul unui atac în primele minute critice.

4. Training

Simulările periodice de phishing și instruirile adaptate pe roluri cresc gradul de conștientizare al angajaților, care devin prima linie de apărare a companiei tale.

5. Evaluare

Auditurile recurente, testele de penetrare și actualizările strategice te asigură că măsurile implementate rămân relevante într-un mediu în continuă schimbare.

Soluțiile avansate Sophos și platforma KnowBe4 te învață să gestionezi corect un incident de securitate

Orice ghid de securitate cibernetică îți poate indica faptul că integrarea corectă a soluțiilor de securitate cibernetică se face alături de formarea adecvată a personalului. Ai grijă să acoperi în mod adecvat ambele aspecte și alege metode moderne de protecție împotriva atacurilor!

Sophos oferă un ecosistem de securitate construit pentru a face față atacurilor moderne, indiferent de formă. Fiecare componentă contribuie la o apărare coerentă, scalabilă și adaptabilă. Îți vei proteja compania pe toate fronturile, cu o gamă largă de instrumente: de la firewall-uri de nouă generație care filtrează traficul în timp real, la Intercept X – o soluție de protecție endpoint care folosește inteligență artificială pentru a opri ransomware-ul înainte să se execute – și până la Network Detection and Response (NDR), care detectează amenințările ascunse în rețea. 

Însă cea mai sofisticată infrastructură poate fi compromisă de un simplu click pe un link greșit. De aceea, KnowBe4 pune accentul acolo unde contează: educarea angajaților. Prin simulări realiste de phishing, traininguri interactive și evaluări periodice ale gradului de risc uman, platforma ajută companiile să transforme cel mai vulnerabil punct – factorul uman – într-o resursă pregătită. KnowBe4 oferă acces la o bibliotecă vastă de conținut, programe automate de instruire și rapoarte detaliate care arată unde trebuie intervenit înainte ca un atac să devină realitate.

Dacă atacul a avut loc, primul pas este izolarea rapidă a sistemului afectat, pentru a limita propagarea. Apoi, trebuie identificată sursa breșei, analizat impactul și minimalizate daunele. Cu KnowBe4, vei ști deja de la simulări cum arată un atac și cum ar trebui să reacționezi, iar componentele Sophos reduc considerabil riscurile și consolidează zonele în care ar putea exista breșe de securitate.

Ești gata să-ți testezi nivelul real de protecție? Solicită echipa Tryamm pentru o evaluare completă de securitate cibernetică și află cum poți integra soluțiile Sophos și KnowBe4 în strategia ta.